joi, 10 martie 2016



Senat/Comisie pentru buget: Pensiile de serviciu ale militarilor, polițiștilor -                                              80% din baza de calcul


Comisia pentru buget a Senatului a adoptat, marți, un amendament potrivit căruia militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime de cel puțin 25 de ani, vor beneficia, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul, față de 65% cum este, în prezent, în OUG 57/2015.

Senatorii din comisie au adoptat și un amendament privind plafonarea pensiei stabilite, recalculată și actualizată la cuantumul de 100% din baza de calcul.

Senatorii au dezbătut și avizat în acest sens proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetar, în prezența reprezentanților sindicatelor din domeniul apărării.

Membrii comisiei au decis, astfel, revenirea la procentul de 80%, cum era în Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, dar au stabilit un plafon pentru aceste pensii.

Potrivit celor adoptate de comisie, "militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată (...) de cel puțin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul". "Pensia stabilită, recalculată și actualizată nu poate depăși cuantumul de 100% din baza de calcul".

Ordonanța urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului care este primă Cameră sesizată.

În decembrie 2015, Guvernul a aprobat ordonanța de urgență prin care se modifica, între altele, Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel încât la stabilirea bazei de calcul folosită în cazul pensiilor militare de stat să fie luate în considerare doar salariile lunare brute realizate, fără includerea sporurilor și a altor drepturi bănești de care beneficiază militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special.

Ordonanța mai stabilea că militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată (...) de cel puțin 25 de ani, vor beneficia, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul.

Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a justificat atunci ordonanța de urgență prin faptul că Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat nu era funcțională din cauza unor "anumite contradicții" și a fost nevoie de găsirea unei formule "juste, aplicabile și raționale" care va produce o creștere a acestora.






                          SUSTINERE FINANCIARA PENTRU SCMD

FILIALA1 RM.VALCEA



Ca urmare a solicitării unor filiale, postam alăturat Formularul 230 - Cerere privind destinația sumei reprezentând pana la 2% din impozitul anual pe veniturile realizate.
Formularul se completează și se depune de către persoanele fizice care au realizat în anul 2015 venituri și optează pentru virarea unei sume reprezentând până la 2% din impozitul anual pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii. Contribuabilii care își exprimă această opțiune pot solicita direcționarea acestei sume către o singură entitate nonprofit. Precizam ca inclusiv pensionarii (deci si membrii SCMD) pot directiona 2% din impozitul retinut din pensie catre SCMD.
Termenul de depunere este 25 mai 2016.
Formularul se completează în două exemplare, din care originalul se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde își are domiciliul, potrivit legii sau adresa unde locuiește efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România sau la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru ceilalți contribuabili persoane fizice, iar copia se păstrează de către contribuabil sau de către împuternicitul acestuia.
Formularul se depune în format hârtie, la registratura organului fiscal competent sau se comunică prin poștă cu confirmare de primire.
Utilizându-se formularul din link-ul de mai sus, persoanele doritoare vor completa numai datele de identificarea ale contribuabilului.
Daca dispuneti de semnatura electronica, Formularul se poate transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare (situație în care formularul se descarca de pe site-ul ANAF - link). În acest caz se vor completa toate elementele referitoare la datele de identificarea ale contribuabilului și destinația sumei (conform modelului precompletat de mai sus).




Cotizatia de membru de sindicat se poate plati in CONTUL bancar al SCMD: BRD-GROUPE SOCIETE GENERALE, Agentia Carol, cont RO41BRDE441SV79262374410. Cod fiscal: 26096263. La depunerea cotizatiilor in cont, membrii de sindicat trebuie sa mentioneze obligatoriu numele complet, CNP, suma si perioada pentru care se plateste cotizatia si Filiala din care face parte. Incasarea cotizatiilor cu chitanta, la filialele teritoriale, nu este permisa.


BIROUL OPERATIV AL FILIALEI VALCEA

















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu